Cum se citește o ie bucovineană, de la umăr la poale

O ie bucovineană se citește ca o pagină, de sus în jos. Nu e o comparație inventată de noi. În 1912, Erich Kolbenheyer scria în albumul său despre broderiile din Bucovina că broderia de pe altițele și mânecile cămășii de sărbătoare „este întocmită de sus în jos” (p. 58). Albumul are și un text în română, din care cităm mai jos. Exemplele sunt piese din colecția Muzeului Național al Bucovinei, publicate pe Europeana cu licență liberă.

De sus în jos, bucată cu bucată

Cămașă cu altiță, Arbore, 1920. Foto: Muzeul Național al Bucovinei, Europeana, CC BY-SA 4.0.

Gura cămășii. Pânza e încrețită la gât și strânsă cu o ață numită brezărău. Fișa cămășii din Arbore de mai sus îl notează: „la partea superioară brezărău din bumbac”.

Altița. E bucata de pe umăr. Kolbenheyer o descrie cu „doue, trei sau mai multe dungi orizontale”, despărțite prin găitane și încadrate „pe laturi și jos” de o bordură numită mașcațele. Broderia ei are între 10 și 20 cm înălțime.

Încrețul. Imediat sub altiță, pe mânecă, vine o dungă orizontală de 5-15 cm, cu un ornament geometric. Ea se deosebește de altiță și de restul mânecii „atât întrucât privește felul lucrului, cât și îndeosebi colorile”.

Râurile de pe mânecă. Kolbenheyer vede două tipuri. La primul sunt trei dungi verticale: la mijloc stâlpul, „un fel de crac” din care pleacă frunze și flori, iar pe laturi doi mărginari, mai înguști. La al doilea sunt 5-7 dungi oblice, „costișate”. Broderia mânecii „este totdeauna mai lată, decât cea a altiței”. Jos, mâneca se strânge cu o ață groasă, „ca la gât”.

Pieptul și spatele. Pe fiecare parte e brodată „câte o dungă îngustă”.

Poalele. „În câteva sate se coasă o astfel de dungă și pe poala cămășii”, notează Kolbenheyer. Mai multe fișe de muzeu descriu însă piese „fără poale”. Cămașa din Arbore de mai sus are 135 cm lungime; una din 1910, de la Vicovu de Jos, are 55 cm.

Ce o deosebește

Pe aceeași pagină 58, Kolbenheyer descrie trei detalii pe care merită să le cauți pe o ie bucovineană.

• Altița se coase separat. „Ea formează o bucată proprie, brodată separat. Abia după ce-i gata, ea se împreună cu mâneca.”
• Încrețul e de obicei galben. Kolbenheyer scrie că dunga aceasta e „de obiceiu de o singură coloare și mai totdeauna galbănă”. Descrierea lui privește, spune el, mai ales cămășile românilor și ale rutenilor de la șes. În satele rutenești de pe Nistru se folosea verdele, iar huțanii își împodobeau cămășile altfel.
• Găitanele și mașcațelele strălucesc. Ele sunt cusute „cu lănțujele de fir de aur și de argint sau cu mărgele sau cu mici plăci rotunde de metal aurit sau argintat (fluturi)”.

Regula galbenului nu era fără excepții. Pe cămașa din Vicovu de Jos din fotografia de sus, din 1910, încrețul e alb, roșu și negru, cu fir auriu și mărgele (fișa).

Cămașă cu altiță, Vicovu de Jos, 1924. Foto: Muzeul Național al Bucovinei, Europeana, CC BY-SA 4.0.

Pe cămașa din 1924 din același sat, fișa trece un încreț „cu strămătura verde”, deși în fotografie firul pare galben-verzui. Altița are două registre cu flori stilizate, încadrate cu fir auriu și argintiu, iar pe mânecă e un râu pe care muzeul îl numește „pomul vieții” (fișa).

Șase subzone, multe feluri de ie

Maria Cîrțu, de la Muzeul Național al Bucovinei, scrie că județul Suceava „cuprinde șase subzone etnografice: Humor, Rădăuți, Dorna, Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Fălticeni”, fiecare cu particularitățile ei (Petrodava 6, p. 368). Articolul ei e despre țesături; aici folosim împărțirea doar ca să te orientezi pe hartă.

Fișele de pe Europeana nu trec subzona, ci satul. Mai jos sunt piese din sate aflate lângă trei dintre aceste centre. Sunt exemple, nu o statistică.

• Lângă Rădăuți, la Vicovu de Jos, sunt cele două cămăși de mai sus: una aproape toată în negru, în 1910, una în multe culori, în 1924.
• Lângă Câmpulung Moldovenesc, la Pojorâta, o cămașă din 1890 are altița „în șase registre” și culorile alb, verde, negru, portocaliu și roșu (fișa).
• Lângă Gura Humorului, la Mănăstirea Humorului, o cămașă din primul sfert al secolului XX are altița în patru registre cu motive florale și opt râuri costișate pe mânecă (fișa).

Cămașă femeiască, Pojorâta, 1890. Foto: Muzeul Național al Bucovinei, Europeana, CC BY-SA 4.0.

Cămașă femeiască, Mănăstirea Humorului, primul sfert al secolului XX. Foto: Muzeul Național al Bucovinei, Europeana, CC BY-SA 4.0.

Cămașa din Arbore, satul cu biserica lui Luca Arbore, are în chenarul altiței paiete, iar mâneca se termină cu o brățară croșetată cu bumbac albastru (fișa).

Numele motivelor, ca „pomul vieții”, sunt cele din fișe. Fișele nu spun ce ar însemna motivele. Kolbenheyer notează că un motiv numit „laba broaștei” sau „urechia iepurelui” nu vine totdeauna cu „o reproducere esactă a obiectului numit” (p. 64). Așa că nici noi nu le dăm semnificații. Dacă vrei să vezi cum arătau casele din satele județului, mergi la Muzeul Satului Bucovinean, care ține de același muzeu.

Ce a înscris UNESCO în 2022

În 2022, UNESCO a trecut pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial „arta cămășii cu altiță”, ca element de identitate culturală în România și în Republica Moldova (UNESCO).

Textul înscrierii spune că:

• cămașa cu altiță ține de portul popular al femeilor și al bărbaților;
• e albă, din fibre naturale: in, bumbac, cânepă sau borangic;
• stilurile variază după regiune, după vârsta celei care o poartă și după priceperea celei care o coase;
• se lucrează în întregime de mână, iar mecanizarea și simplificarea ornamentelor sunt „abateri de la tradiție”;
• meșteșugul e exclusiv feminin și se transmite mai ales în familie.

Înscrierea nu numește Bucovina separat. Ea privește arta cămășii cu altiță în ansamblu.

Și de ce arată site-ul așa

Dacă ai derulat prima pagină a site-ului, ai citit deja o ie. Pagina e croită în aceeași ordine: sus, altița, cu numele cusut și banda de pe umăr; apoi încrețul, o dungă galbenă, cum o descrie Kolbenheyer; pe margine coboară un râu; mai jos vin brâul, cu categoriile, și catrința neagră, în subsol. Motivele nu sunt desenate din mână. Vin din două albume vechi, între care și cel al lui Kolbenheyer, punct cu punct. Povestea întreagă e pe pagina Cum a fost cusut site-ul.

Surse

• Erich Kolbenheyer, Motive der hausindustriellen Stickerei in der Bukowina, Viena, 1912, textul în română, p. 58 și p. 64, scanare pe Antique Pattern Library
• Maria Cîrțu, „Țesăturile decorative din patrimoniul etnografic: simbol și efecte cromatice”, în Simpozionul Național Petrodava 6, p. 368
• UNESCO, The art of the traditional blouse with embroidery on the shoulder (altiță), înscriere din 2022
• Muzeul Național al Bucovinei, fișe pe Europeana: Vicovu de Jos, 1910, Vicovu de Jos, 1924, Pojorâta, 1890, Mănăstirea Humorului, Arbore, 1920